Fotbal, echipa națională / Iordănescu: "Am avut ghinion, dar lucrurile se pot întoarce şi în favoarea noastră"

180
Fotbal, echipa națională / Iordănescu:

Articole de la același autor

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, după înfrângerea cu Bosnia-Herţegovina, că îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru acest nou eşec şi că, în următoarele două partide, va încerca să scoată maximum de puncte.

„Responsabilitatea rezultatului este a mea. Echipa a răspuns bine, incomparabil cu ce am văzut cu Muntenegru. Am avut altă atitudine şi determinare, am fost mult mai combativi, am fost mai disponibili la efort.

Am avut momente bune şi momente foarte bune. Din punctul meu de vedere, meritam cel puţin un punct cu Bosnia. Am avut trei ocazii imense, am avut primii ocaziile, puteam să deschidem scorul şi vorbeam altfel acum. Am avut ghinion şi poate puţină lipsă de inspiraţie în faţa porţii. Dacă marcam, căpătam şi mai mult curaj. Însă a venit acel gol, am gestionat greşit acel moment.

Din păcate, plecăm fără puncte, însă eu am încredere totală în acest grup.

Sunt sigur că lucrurile se pot întoarce şi în favoarea noastră şi se pot întoarce rapid. Urmează două meciuri acasă şi trebuie să scoatem maximum de puncte şi atunci o să începem să vedem altfel toate lucrurile”, a declarat selecţionerul Edward Iordănescu.

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de Bosnia-Herţegovina, scor 0-1 (0-0), marţi seara, la Zenica, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor.

Tricolorii au pierdut al doilea meci consecutiv în competiţie, după 0-2 cu Muntenegru.

România va disputa următoarele două meciuri din Liga Naţiunilor pe stadionul „Rapid-Giuleşti” din Bucureşti, cu Finlanda, pe 11 iunie, şi cu Muntenegru, pe 14 iunie.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7269 secunde