Fotbal, EURO 2020 / Italia, noua „regină” a Europei. Finala, decisă la penalty-uri

512
Fotbal, EURO 2020 / Italia, noua „regină” a Europei. Finala, decisă la penalty-uri - untitled-1626071070.jpg

Articole de la același autor

Italia este noua campioană europeană, după ce a învins, pe stadionul „Wembley” din Londra, în finala EURO 2020, reprezentativa Angliei, scor 3-2 după loviturile de departajare.

La finele timpului regulamentar, scorul a fost egal, 1-1 (0-1), iar în prelungiri nu s-a mai marcat.

Anglia a deschis scorul în min. 2, prin Luke Shaw, iar Italia a egalat în partea a doua a jocului, prin Leonardo Bonucci (min. 67), cel care a fost desemnat omul meciului.

Berardi, Bonucci şi Bernardeschi au fost cei care au adus titlul Italiei, pentru englezi marcând Kane şi Maguire. Portarul italian Donnarumma a apărat şuturile lui Sancho şi Saka, iar Rashford a trimis în bară, de la italieni ratând Belotti şi Jorginho.

Italia îşi trece astfel în palmares al doilea său titlu continental, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.

Foto: uefa.com / Getty Images 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.462 secunde