Ultima partidă pe teren propriu a tricolorelor din campania de calificare la Cupa Mondială din 2023 se dispută pe stadionul „Arcul de Triumf” din București. Naționala feminină a României va întâlni selecționata Elveției, pe 8 aprilie, de la ora 18.45. Partida va putea fi urmărită în direct pe PRO X, informează Federaţia Română de Fotbal.
Acesta este primul meci oficial disputat de echipa națională de fotbal feminin a României în București. În trecut, tricolorele au mai disputat partide amicale pe stadioanele 23 August și Ghencea, însă niciunul oficial.
După partida cu naționala Elveției, tricolorele se vor deplasa în Croația, unde, pe 12 aprilie, este programat meciul cu țara gazdă.
Program:
8 aprilie 2022: Moldova - Croația, România - Elveția, Italia - Lituania
12 aprilie 2022: Elveția - Italia, Croația - România, Moldova - Lituania
24 iunie 2022: Moldova - România
28 iunie 2022: Lituania - Moldova
2 septembrie 2022: Lituania - România, Croația - Elveția, Moldova - Italia
6 septembrie 2022: Italia - România, Lituania - Croația, Elveția - Moldova.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro