Fotbaliştii de la FC Viitorul, primul antrenament după reunire
333
Articole de la același autor
Rugby-ul românesc, îndoliat. A murit Vasile Chirondojan
26 Noiembrie 2020
A murit Ion Şerban, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box
16 Noiembrie 2020
Handbalul românesc, îndoliat. A murit Claude Frollo!
02 Noiembrie 2020
Sportul constănţean, îndoliat. A murit profesorul Stere Dămăşaru
15 Decembrie 2020
După o săptămână de vacanță, fotbaliştii de la FC Viitorul s-au reunit, luni, 28 decembrie, dimineață, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu.
Alături de cei care au încheiat prima parte a campionatului s-au aflat și câțiva juniori din cadrul academiei, dar și doi dintre cei care au evoluat sub formă de împrumut la alte echipe în prima jumătate a sezonului: Gabriel Dănuleasa, Sabin Stănciulescu, Darius Grosu, Gabriel Buta, Alexandru Crivac, Constantin Grameni, Răzvan Tănasă, Luca Andronache, Florian Haită, Paul Șerban și Răzvan Matiș.
După efectuarea vizitei medicale, lotul pregătit de antrenorul Mircea Rednic a efectuat, luni seară, și primul antrenament după reunire, constând în special din anumite teste pregătite de preparatorul fizic Andrei Antoce.
FC Viitorul va continua antrenamentele la propria bază sportivă până pe 31 decembrie inclusiv, iar pe 1 ianuarie, va fi zi liberă. Antrenamentele se vor relua apoi pe 2 ianuarie, cu același program de cantonament până pe 10 ianuarie, când se va disputa, pe teren propriu, restanța cu FC Hermannstadt, din etapa a 12-a a Ligii I.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 21 Decembrie 2020
Duminică, 20 Decembrie 2020
Vineri, 18 Decembrie 2020
Miercuri, 16 Decembrie 2020
Duminică, 13 Decembrie 2020
Vineri, 04 Decembrie 2020
Miercuri, 02 Decembrie 2020
Luni, 28 Decembrie 2020
Miercuri, 02 Decembrie 2020
Duminică, 29 Noiembrie 2020