Turneul final al Campionatului Național de judo U12

Galerie FOTO. Medaliile de bronz ale LPS Constanța și CS Agigea vin de pe tatami

397

Articole de la același autor

Judoul este un sport cu priză tot mai mare la tânăra generație. Drept dovadă stă numărul mare de sportivi care au venit să se întreacă la Naționalele U12 de la Techirghiol, competiție supervizată chiar de către campioana olimpică Alina Dumitru.

Peste 400 de mici sportivi, reprezentând mai mult de 100 de echipe și cluburi din întreaga Românie, s-au aliniat la startul întrecerilor turneului final al Campionatului Național de judo U12, concurs desfășurat, timp de două zile, la sala de sport din Techirghiol, în organizarea Federației Române de Judo, Primăriei Techirghiol, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța și a Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța.

Așa cum ne-au obișnuit, judokanii constănțeni și-au făcut loc pe podiumul de premiere.

La individual feminin, Cristina Roșioru (LPS Constanța) a cuce-rit medalia de bronz la categoria 52 kg, iar în concursul pe echipe, team-ul feminin al Euroregiunii 2, avându-le în componență pe Maria Cazacu (29 kg), Ana Maria Crețu (44 kg), Cristina Roșioru (52 kg), toate de la LPS Constanța, și Maria Nistor (48 kg), de la CS Agigea, a intrat în posesia medaliei de bronz.

Tot pe cea de-a treia treaptă a podiumului a urcat și echipa masculină a Euroregiunii 2, în componența căreia s-au regăsit David Popescu (34 kg), Vlad Trușcă (38 kg), Andrei Ene (46 kg), de la LPS Constanța, Sebastian Șoimu (30 kg), Raul Călinescu (34 kg) și Adelin Țipu (+55 kg), de la CS Agigea.

De pregătirea sportivilor constănțeni medaliați s-au ocupat antrenorii Timur Gelal, Radu Luca (LPS), respectiv Emin Acmola (CS Agigea).

"Sportivii de la cele două cluburi constănțene s-au comportat foarte bine. Am constatat un progres vizibil față de anul trecut. În prezent, ne străduim să îi ducem pe copii la cât mai multe competiții, pentru a putea acumula experiență. De aceea, am încheiat în parteneriat cu UDTTMR (președinte, Gelil Eserghep), pentru a ne sprijini în deplasările noastre la turnee din țară și din străinătate. Revenind la Naționale, vreau să mulțumesc, și pe această cale, primarului comunei Agigea, Cristinel Cîrjaliu, primarului orașului Techirghiol, Adrian Stan, consilierului local Florin Zisu, precum și sponsorului principal, Nagi Gelal, patronul Hotelului Sirius și Complexului Nunta Zamfirei din Eforie Nord, pentru sprijinul acordat în organizarea turneului", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Timur Gelal.

v v v

Turneul de la Techirghiol a avut parte de invitați speciali, precum Alina Dumitru, campioană olimpică, Simona Richter, campioană europeană și medaliată olimpică, sau Ioana Babiuc, arbitru internațional. De asemenea, a fost prezent și noul secretar general al Federației Române de Judo, Alexandru Belgrădean. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0533 secunde