Gimnastele "tricolore", fără presiune la Mondiale

209
Gimnastele

Articole de la același autor

Ieri, lotul feminin de gimnastică al României, condus de antrenorul Octavian Bellu, a luat ruta Belgiei, spre Antwerp, acolo unde urmează să se desfășoare Campionatul Mondial.

Înainte de plecare, Bellu a declarat că nu și-a fixat un obiectiv clar, dar că speră că gimnastele se vor mobiliza și vor lupta pentru a urca pe podium.

Din lot va lipsi Diana Bulimar, care a suferit o intervenție chirurgicală chiar înaintea Campionatelor Naționale din 7-8 septembrie.

"De această dată, nu avem obiectiv de câștigare a unei medalii. Eu, personal, nu mai pun obiective așa, pentru că ori mi-am propus prea mult și am luat prea puțin, ori invers. La Mondialele de acum nu ne facem mari iluzii și nu mă refer doar la absența Dianei Bulimar din lot. Larisa Iordache are și ea probleme, nu e la potențial maxim, iar asupra Sandrei Izbașa nu mi se pare corect să punem toată presiunea. Are și ea 23 de ani, iar după aceste Mondiale în proporție foarte mare se va retrage. A făcut două Olimpiade, ambele cu aur, iar dacă ne uităm bine, se numără pe degete gimnastele care au reușit asemenea performanță. La Antwerp va face un singur aparat, solul", a declarat Octavian Bellu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6337 secunde