Gimnastică / Un român, în premieră la Europenele de trambulină. A terminat pe locul 55

169
Gimnastică / Un român, în premieră la Europenele de trambulină. A terminat pe locul 55 - 1-1654257296.jpg

Articole de la același autor

Alexandru Avasiloae scrie istorie pentru România: după opt luni de antrenamente, participă la Campionatele Europene de trambulină de la Rimini (Italia), competiţie care se desfăşoară în perioada 1-5 iunie.

Gimnastul de 18 ani, cel mai mic din concursul individual masculin la trambulină, a fost ales de organizatori pentru a depune jurământul sportivilor la festivitatea de deschidere. El este însoţit în Italia de antrenorul Florin Avasiloae, maseurul Răzvan Spirescu şi de antrenorul federal Mircea Brînzea.

Alexandru Avasiloae s-a clasat pe locul 55 la prima participare a unui gimnast român la un Campionat European, el primind 50.750, respectiv 51.020 de puncte.

„Am văzut care ne este valoarea adevărată și cât mai avem de lucrat. Suntem în urmă din toate punctele de vedere, dar asta nu ne împiedică să ne întoarcem în sala de antrenament pentru a ajunge la nivelul federațiilor medaliate“, a declarat Mircea Brînzea, antrenor federal trambulină.

Trambulina este disciplină olimpică din 2000, de la Sydney.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6796 secunde