Meci dramatic, sâmbătă, la Sala Sporturilor, la prima evoluţie a „Gladiatorilor din Tomis” în noul sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin, Conferinţa B.
CSM Constanţa a fost învinsă de mult mai experimentata CSM Galaţi, scor 94-98 (20-28, 29-19, 10-25, 23-10, 12-16), la capătul unei reprize de prelungiri.
Jucătorii antrenaţi de Alexandru Olteanu aveau un avantaj minim, de doar două puncte, la pauza principală, după două sferturi echilibrate, pentru ca sfertul al treilea să fie controlat cu autoritate de gălăţeni. Finalul celui de-al patrulea parţial a fost unul de infarct, care a trimis deznodământul în prelungiri.
Americanul Nathan Johnson a marcat două libere şi un coş de două puncte din acţiune pentru 82-82, însă, în over-time, adversarii au fost mai exacţi şi s-au impus cu 16-12.
Centrul lituanian Egidijus Mockevicius a reuşit un „double-double”, cu 13 puncte şi 12 recuperări. Pentru Constanţa, puncte pe tabelă au mai pus Nathan Johnson (23), Jacob Cebasek (15), Daniel Mâinea (13), Vytenis Cizauskas (10), Vlad Corpodean (7), Andrei Oprean (6), Jarrid Rhodes (5) şi Mario Lazăr (2), din lot făcând parte Vitalie Bălan şi Naser Omer.
„Mulţumim tuturor celor prezenţi la sală, pentru încurajări şi suport1 Revenim pe teren propriu la finalul lunii octombrie, când vom întâlni pe Laguna Sharks Bucureşti", au transmis reprezentanţii grupării de pe litoral.
Foto: Facebook / CSM Constanţa Volei