HC Dobrogea Sud, victorie la Baia Mare sau… adio podium!

167
HC Dobrogea Sud, victorie la Baia Mare sau… adio podium! - 1-1644844745.jpg

Articole de la același autor

HC Dobrogea Sud continuă seria „de foc” din Liga Naţională de handbal masculin. După înfrângerile de la Turda (27-29 cu Potaissa) şi Chiajna (22-26 cu Steaua) şi remiza de la Sala Sporturilor (20-20 cu CS Dinamo), echipa constănţeană se pregăteşte pentru un nou meci cu grad sporit de dificultate.

Miercuri, 16 februarie, de la ora 15.30 (în direct la TVR 2), „delfinii” vor înfrunta, în deplasare, pe CS Minaur Baia Mare, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a de campionat. Un duel care pe care, decisiv poate pentru clasarea pe podium în acest sezon. HC Dobrogea Sud (locul 4, 41 puncte, 18 meciuri) şi CS Minaur (locul 5, 40 puncte, 18 meciuri) sunt contracandidate la locul patru, dar pot emite încă pretenţii la medalii.

Pe primele locuri se află, în ordine, Dinamo (49 puncte, 18 meciuri), Potaissa Turda (48 puncte, 19 meciuri) şi Steaua (42 puncte, 17 meciuri). Steaua va juca abia joia viitoare, 24 februarie, în deplasare, cu CSM Focşani, meciul din etapa a 18-a.

„Contra lui Dinamo, ne-am bătut şi am arătat că suntem o echipă, că putem să ne mobilizăm când este greu şi vrem să mergem pe această linie de acum încolo. Echipa joacă de la meci la meci mai bine, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Trebuie să strângem rândurile, pentru că avem un meci extrem de important la Baia Mare”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu.

Echipa constănţeană va reveni la Sala Sporturilor duminică, 20 februarie, la meciul cu CSM Bacău. HCDS mai are de jucat cu CSM Alexandria, CSU din Suceava şi Universitatea Cluj, pe teren propriu, şi cu CSM Vaslui, CSM Focşani şi Poli Timişoara, în deplasare.

De asemenea, pe 7 aprilie, la Sala Sporturilor, HCDS şi CSM Bucureşti vor lupta pentru un loc în sferturile de finală ale Cupei României.

Foto: Handbal Club Dobrogea Sud / Sorin Danielciuc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.585 secunde