Ianis Hagi, apreciat de presa din Franța, dar și de cea din Scoția

283
1 min citire
Ianis Hagi, apreciat de presa din Franța, dar și de cea din Scoția - ianis2-1596714801.jpg
Ianis Hagi i-a impresionat pe jurnaliștii francezi, care l-au urmărit cu atenție de când a fost transferat în Scoția.
Fiul lui Gică Hagi a fost trecut pe o listă cu cinci jucători de urmărit din campionatul Scoției, de către francezii de la Urban Fusions.
Jurnaliștii francezi notează că Ianis Hagi a transformat total fața lui Rangers de la transfer și că este capabil în orice moment să producă pericol la poarta adversă, fiind decisiv.
Ianis Hagi a fost titular în prima etapă a campionatului Scoției, în victoria obținută de Rangers în deplasare la Aberdeen.
Tânărul jucător a avut o evoluție apreciată și de presa din Scoția.
"A trimis în plasa laterală la prima ocazie a lui Rangers. Apoi a reușit o fentă de efect la mijloc la faza golului și l-a încercat pe portar cu șuturi din marginea careului. A fost mereu gata să primească mingea și să fie gata de pasă în zone dificile. A irosit o bună șansă pe contraatac când nu i-a trimis lui Morelos, dar tot el a fost aproape de 2-0 după o acțiune frumoasă la care au participat columbianul și Ryan Kent. A obosit pe final, dar tot a avut o prestație excelentă. Nota 8", a fost concluzia celor de la Herald și Glasgow Times.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0419 secunde