Ianis Hagi ar putea să o părăsească pe Alaves. Este aşteptat în Scoţia

166
Ianis Hagi ar putea să o părăsească pe Alaves. Este aşteptat în Scoţia - ianis-transfer-1704295254.jpg

Articole de la același autor

Ianis Hagi nu s-a adaptat la Alaves și este de așteptat să revină repede în campionatul Scoției, în tricoul celor de la Rangers. Britanicii scriu că Ianis Hagi este așteptat de Philippe Clement, care vrea să-l vadă la lucru pe internaționalul român. Cum Ianis Hagi n-a jucat în ultimul meci al lui Alaves din La Liga, despărțirea pare iminentă.

Internaționalul român se pregătește de revenirea în Scoția, după ce n-a prins nici măcar un minut în primul meci din 2024, cel cu bascii de la Real Sociedad.

Ianis Hagi a marcat de două ori și a oferit o pasă decisivă din momentul în care a ajuns în campionatul unde tatăl său a impresionat, evoluând la Real Madrid și Barcelona.

Presa din Scoția a tratat pe larg situația lui Ianis Hagi în ultima perioadă și a scos în evidență că Alaves nu se mai bazează pe fiul „Regelui”.

„Au existat zvonuri că Alaves ar putea să-l transfere definitiv, dar contractul lui Hagi cu Rangers durează până în 2026. S-a sugerat, de asemenea, că Phillipe Clement ar dori să se uite atent la mijlocaș. Rapoartele din Spania, dar și din România cred acum că o întoarcere la Rangers devine din ce în ce mai probabilă. Se spune că Alaves pregătește o ofertă de 600.000 de lire sterline pentru Carlos Vicente de la Racing Ferrol. Spaniolul este văzut ca un jucător cu același tipar ca Hagi, în rolul din spatele atacantului sau aripă dreapta, acolo unde românul a fost folosit și de Luis Garcia”, au notat scoțienii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8224 secunde