Naționala de volei masculin începe campania de calificare la Campionatul European

"Încălzire" cu Moldova, apoi "bubuială" cu Italia și Turcia

3826
Reprezentativa de volei masculin a României demarează campania de calificare la turneul final al Campionatului European. În zilele de 9 și 15 mai, tricolorii vor susține primele meciuri din preliminariile CE,
în compania selecționatei Republicii Moldova.

Dacă va elimina Moldova, echipa României va accede în turul secund al preliminariilor, unde va fi repartizată în Grupa E și va avea drept adversare formațiile Italiei, Turciei și Belarusului. Vor fi organizate două turnee, în Turcia (21-23 mai) și Italia (28-30 mai). Echipa de pe primul loc se va califica direct la Europene, în timp ce formația de pe locul secund va evolua în recalificări.
Pentru jocurile cu Moldova, antrenorii Stelian Moculescu și Mircea Dudaș au convocat, în lotul lărgit, 18 voleibaliști: Cristian Bartha (Axis Shanks Guibertin / Belgia), Vlad Moisa (VCM Piatra Neamț), Eugen Teotoc (Dinamo), Cosmin Ghimeș (U Cluj) - coordonatori; Adrian Gontariu (VfB Friedrichshafen / Germania), Laurențiu Lică (Montpellier Volley / Franța), Mihai Dumitrache (CVM Tomis Constanța), Cristian Chițigoi (Dinamo) - universali; Sergiu Stancu (Yoga Forli / Italia), Andrei Spânu (VfB Friedrichshafen / Germania), Radu Began, Petrișor Macovei (ambii CVM Tomis) - centri; Bogdan Olteanu (Unicaja Almeria / Spania), Florin Voinea (CVM Tomis), Dan Borota, Marius Ciortea (ambii Remat Zalău) - extreme; Adrian Feher (Remat) și Alexandru Călin (SCM U Craiova) - libero.

Două "sirene" în naționala feminină
Selecționerul naționalei de volei feminin a României, sârbul Darko Zakoc, se va baza pe un lot de 23 de jucătoare în preliminariile CE, infor-mează site-ul topvolei.ro.
România face parte din Grupa E a preliminariilor, alături de Belgia, Slovenia și câștigătoarea dintre Dane-marca și Suedia.
Primul turneu va fi la Hasselt (Belgia), în perioada 21-23 mai, iar cel de-al doilea turneu va fi găzduit de Sala Sporturilor din Constanța, între 28 și 30 mai.
Echipa care va termina pe primul loc se va califica direct la CE, în timp ce ocupantei poziției secunde i se va acorda șansa de a merge în recalificări.
Iată și componența lotului naționalei României: Claudia Gavrilescu, Ioana Pristavu (CSV 2004 Tomis Constanța), Sabina Miclea, Nneka Onyejekwe, Daiana Mureșan, Alexandra Trică (CSU Metal Galați), Elena Zaharia, Alexandra Sobo, Adina Stanciu (Unic Piatra Neamț), Nicoleta Manu, Georgiana Anghel (Știința Bacău), Adina Salaoru, Andreea Dimeny, Lorena Ciocian, Alexandra Pintea (CSU Medicina Târgu Mureș), Ana Maria Hâncu, Irina Radu, Diana Neaga (Dinamo București), Iuliana Nucu (Urbino Volley / Italia), Carmen Țurlea (Yamamay / Italia), Alina Albu (Terville, Franța), Anca Martin (Hainaut Volley / Franța) și Mirela Corjeutean (Aprilia Volley / Italia).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3892 secunde