Înotătorii constănțeni și-au respectat blazonul la Campionatele Naționale

1427
2
Înotătorii constănțeni  și-au respectat blazonul  la Campionatele Naționale - inotatorii-1479145701.jpg

Articole de la același autor

La Hunedoara, s-au desfășurat, zilele trecute, Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori, în bazin de 25 de metri, în care s-au întrecut peste 250 de sportivi legitimați la 46 de cluburi din întreaga țară.

Constanța a reușit să adune prin sportivii săi nu mai puțin de șase medalii. De la CS Farul, cel mai determinat a fost Răzvan Grădinaru (antrenor, Anca Buzbuchi), care a obținut trei medalii de bronz în probele de 50 metri bras, 100 metri liber și 100 metri bras, la seniori, iar colegul său Atila Abibula (antrenor, Veronica Macovei) s-a clasat pe locul secund în proba de 200 metri bras, seniori.

Al treilea constănțean medaliat a fost "delfinul" de la CS Palatul Copiilor Mihai Popescu (antrenor, Octavian Tileagă), timpul său fiind al doilea în proba de 1.500 metri liber la juniori și al treilea la tineret.

"A fost vizibilă această diferență de pregătire între noi și ceilalți concurenți, dar nu dezarmăm. Mă bucură faptul că, cu doar o lună de pregătire am fost acolo și ne-am bătut la medalii. Am avut foarte multe ghinioane, o gafă a organizatorilor, lipsa unor milisecunde, într-un cuvânt ghinionul, ne-a privat de alte două-trei medalii. Au înotat foarte bine și sportivii de la CS Farul, dar și Sebastian Tulea, de la Atena Sport Club, care s-a întrecut cu niște sportivi mult mai mari ca el. Eu zic că, din vară, nu o să mai rateze niciun podium. Per ansamblu, sunt mulțumit de evoluțiile copiilor, fiindcă și-au stabilit toți noi recorduri personale și suntem optimiști pentru viitor", a declarat antrenorul emerit Octavian Tileagă. 

Comentează știrea

Iancu de Hunedoara
15 noiembrie 2016
Alzheimer

A mai fost un inotator constantean, care a luat singur 5 medalii ( una de campion national ) .... pe care l-ati uitat sau ati omis cu intentie a-l nominaliza? Intrebarea este, de ce? "Fair play-ul", a intrat la apa sau s-a înecat???

Elisabeta
15 noiembrie 2016
No comment

Presa romaneasca. Foarte documentata, as usual. Rusine cugetliber.ro! Felicitari inotatorilor constanteni, in special inotatorului nementionat!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3277 secunde