Joachim Low va fi selecționerul Germaniei până după Euro 2012

1452
< 1 min citire
Joachim Low va fi selecționerul Germaniei până după Euro 2012 - 84a34c9c4a2f1bb0d4967a42fc4ca486.jpg
Antrenorul Joachim Low și-a prelungit, ieri, contractul de selecționer al Germaniei, până după Campionatul European din 2012, a anunțat președintele Federației, Theo Zwanziger.
Managerul general Oliver Bierhoff, antrenorul secund Hans-Dieter Flick și antrenorul de portari Andreas Kopke și-au reînnoit, la rândul lor, contractele până în 2012.
"Ne bucurăm că vom continua împreună și suntem mulțumiți de perioada hotărâtă pentru prelungirea colaborării noastre. Echipa are un potențial excelent, o perspectivă bună în vederea Campionatului European, după turneul de succes pe care l-am avut la Cupa Mondială", a spus Low (50 de ani), care și-a anunțat jucătorii prin SMS că vor continua împreună.
Joachim Low este cel mai bun selecționer din istoria fotbalului german, în privința procentului de meciuri câștigate, el înregistrând 39 de victorii în 56 de partide. Cu Low la conducerea tehnică, echipa Germaniei a ajuns în finala Campionatului European din 2008 și a ocupat locul al treilea la Cupa Mondială din 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Iunie 2010
Stire din Sport : Știri de la Mondial
Pagina a fost generata in 0.0367 secunde