Înaintea meciului cu FC Snagov, "marinarii" s-au trezit iar cu apa tăiată

"La FC Farul, umilința e totală"

1400
Constănțenii au ajuns la limita răbdării, după ce au fost lăsați "pe uscat" pentru a treia oară în ultima perioadă. Vineri, "marinarii" aveau mari emoții în privința disputării partidei de a doua zi.

Apa rece a fost tăiată iar la stadionul "Farul", pentru a treia oară în ultimele 35 de zile, ca înaintea partidelor cu Săgeata Năvodari și Gloria Buzău. "Marinarii" nu s-au mai putut antrena și au fost trimiși acasă, cantonamentul anulându-se. Lipsa apei reci punea, vineri, sub semnul întrebării disputa cu FC Snagov, de sâmbătă, 27 noiembrie, de la Constanța, meci programat a începe la ora 11.
"Apa ne-a fost tăiată ieri (n.n. - vineri), la ora 15. Am trimis jucătorii acasă, întrucât, în aceste condiții, nu mai putea fi vorba de cantonament. Nici antrenamentul de astăzi (n.n. - vineri) nu l-am putut efectua. Am încercat să luăm legătura cu autoritățile locale, dar nu ni s-a mai răspuns la telefon. La FC Farul, umilința e totală. Acest nou episod a pus capac. Am crezut că discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții administrației publice constănțene și protocolul pe care l-am semnat în legătură de Școala de Fotbal Farul 2010 vor rezolva problema celorlalte utilități (apă caldă, căldură). Însă, nu numai că nu s-a mișcat nimic, dar ni s-a luat chiar și apa rece! Din nou! Sunt siderat. N-am cuvinte. Acesta e tratamentul pe care autoritățile locale consideră de cuviință să-l aplice echipei de fotbal. Nu credeam că se va ajunge aici. E păcat că-și bat joc de atâția copii și tineri. Facem eforturi disperate să rezolvăm problema până mâine (n.n. - sâmbătă, 27 noiembrie), dacă nu, să vedem ce se va întâmpla la meci", a declarat, pentru "Cuget Liber", Relu Damian, președintele Farului.

Echipa probabilă a Farului: Al. Răuță - Nițescu, I. Barbu, Vajou, Pașcovici - Scărlătescu, L. Ștefan (cpt.), Parfenie, I. Lupu - Ad. Câmpeanu, B. Rusu.

Arbitrează Cătălin Popa (Pitești); asistenți, Daniel Mitruți (Craiova), Petruța Iugulescu (Târgoviște); rezervă, Daniel Decă (Brăila); observatori, Cristinel Rusu (Focșani), Petre Marinescu (Tulcea).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Noiembrie 2010
Stire din Sport : "Viteziștii" Constanței
Pagina a fost generata in 0.3535 secunde