La Mamaia, începe Campionatul European de șah juniori

542
La Mamaia, începe Campionatul European de șah juniori - lamamaia-1504281988.jpg

Articole de la același autor

Luni, 4 septembrie, la Pavilionul Expozițional Constanța, se va oficializa deschiderea Campionatului European de șah pentru juniori, competiție de anvergură la care s-au înscris aproape 1.200 de sportivi, reprezentând 46 de federații europene.

Tinerii șahiști se vor înfrunta în limitele categoriilor U8, U10, U12, U14, U16 și U18, atât la fete, cât și la băieți. Se va juca în sistem elvețian - nouă runde, fiecare victorie se recompensează cu un punct, egalul cu jumătate de punct, iar înfrângerea cu zero puncte.

Ceremonia de deschidere este programată luni, de la ora 20, atunci când membrii delegațiilor vor fi invitați la un dineu. Marți, de la ora 10, va avea lor ședința tehnică, iar la ora 15, primele meciuri. Întrecerile se vor termina miercuri, 14 septembrie, odată cu runda a 9-a, dar și cu ceremonia specială de închidere a campionatului.

Competiția este organizată sub egida European Chess Union (ECU), cu sprijinul Federației Române de Șah, în colaborare cu Primăria Constanța, Consiliul Județean Constanța și Asociația Județeană de Șah Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5415 secunde