Extrema de aur a HCM-ului Constanța face furori în Europa

Laurențiu Toma, golgeterul Ligii Campionilor

598
Laurențiu Toma, golgeterul Ligii Campionilor - b6c6ecb569aee190345f6518120e4f26.jpg
HCM Constanța este surpriza plăcută a ediției actuale a Ligii Campionilor la handbal masculin. Echipa de la malul mării este aproape de o calificare istorică în optimile de finală și, în plus, îl are în lot pe golgeterul competiției: Laurențiu Toma.

Chiar dacă a pierdut (32-37) meciul cu Medvedi, HCM Constanța a lăsat o frumoasă impresie. A dominat jocul preț de 25 de minute și i-a condus pe ruși până în min. 45. Cele mai multe goluri - nouă la număr - le-a marcat extrema Laurențiu Toma, pe contraatac sau din aruncări de la 7 metri, și, astfel, constănțeanul a trecut pe primul loc în clasamentul "tunarilor" Ligii Campionilor, cu 41 de reușite, una mai mult decât Kiril Lazarov, vedeta Croației Zagreb.
Fără îndoială, veteranul campioanei României nu va duce lipsă de oferte și nu este exclus ca, de la anul, să facă pasul spre o echipă mare a Europei.
Deși Toma a fost "vioara întâi", faza serii în partida din Rusia l-a avut în prim-plan pe portarul Mihai Popescu. În min. 27, HCM se afla în inferioritate numerică, după eliminările lui Dimache și Buricea, însă a reușit să înscrie, "Pope" trimițând mingea în vinclu, printr-o aruncare incredibilă.
Duminică, handbaliștii HCM-ului le vor ține pumnii francezilor, pentru că o victorie a Montpellierului la Szeged ar lămuri în bună măsură lucrurile în Grupa A: podiumul ar fi ocupat de Montpellier, Valladolid și Medvedi, iar Constanța ar deveni favorită la ocuparea locului patru, ultimul care asigură accesul în optimi.
v v v
Echipele de handbal masculin UCM Reșița, Steaua București și HC Odorhei susțin, în acest week-end, meciuri decisive pentru calificarea în optimile cupelor europene.
În manșa secundă a turului trei al Cupei EHF, UCM Reșița (antrenor, Aihan Omer) are de recuperat un deficit de patru goluri în fața slovenilor de la RK Trimo Trebnje (28-32, în tur), în meciul programat sâmbătă, de la ora 19.00.
În turul trei al Cupei Cupelor, Steaua București joacă sâmbătă, la Chiajna, de la ora 16.15, returul cu formația italiană HC Conversano. Steliștii au de recuperat cinci goluri pentru a avansa în optimile com-petiției, după eșecul (22-27) din "Cizmă".
HC Odorhei are șanse mari de calificare în optimile Challenge Cup, după ce, pe teren propriu, a învins la zece goluri (31-21) formația macedoneană HC Pelister Bitola. Meciul retur are loc sâmbătă, la Bitola, de la ora 19.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 11 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Adio tradiție, e derby doar pe hârtie!
Vineri, 06 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Un clasament de pus în ramă
Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Grecii cu negoțul, HCM cu handbalul
Joi, 29 Octombrie 2009
Stire din Sport : Cu dedicație, pentru Marian Cozma
Pagina a fost generata in 0.2585 secunde