Lecţie de fotbal în Elveţia. CFR Cluj a pierdut returul cu Young Boys şi se pregăteşte pentru play-off-ul Europa League

162
Lecţie de fotbal în Elveţia. CFR Cluj a pierdut returul cu Young Boys şi se pregăteşte pentru play-off-ul Europa League - m2ewzwywodq0zjrmn2i4zwjhnjixmjrk-1628664148.jpg

Articole de la același autor

CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor după 1-3 în returul cu Young Boys Berna, din turul 3 preliminar. Campioana României merge în play-off-ul Europa League, acolo unde o așteaptă Steaua Roșie Belgrad. „Vișiniii” au avut un început ideal de meci la Berna, așa cum s-a întâmplat și cu o săptămână în urmă, la Cluj-Napoca. Campioana României a deschis scorul în minutul 4, prin Billel Omrani, care a șutat plasat din interiorul careului mare al elvețienilor. Au urmat două ocazii mari pentru CFR Cluj, semnate de Susic și Sigurjonsson, iar din minutul 23 s-a rupt totul.

Elvețienii au apăsat pedala de accelerație și au creat o avalanșă de ocazii. În doar două minute, Siebatcheu (minutul 23) și Ngalameu (25) au întors scorul și au băgat-o pe CFR Cluj în corzi. În continuare, trupa lui David Wagner a ratat câteva șanse imense de a înscrie golul 3, fiind impiedicați de imprecizie, de intervenția lui Manea de pe linia porții sau de Arlauskis.

Chiar și așa, a venit golul 3, în minutul 42. Același Siebatcheu a înscris și a încheiat o repriză de coșmar pentru ardeleni. În partea a doua, Șumudică a încercat să-și revigoreze echipa cu două schimbări la pauză (Alibec și Rodriguez în locul lui Sigurjonsson și Fofana), dar mutările nu au dat roade. CFR a reușit să se apropie de poarta adversă în câteva rânduri, dar nu a amenințat-o serios. Șansele ardelenilor au fost parcă epuizate complet în minutul 63, atunci când Adrian Păun a văzut cartonașul roșu pentru două galbene încasate prostește.

CFR Cluj merge în play-off-ul Europa League, unde va da piept cu Steaua Roșie Belgrad, echipă eliminată de Sheriff Tiraspol în turul 3 preliminar al Ligii. Partidele din play-off-ul Europa League sunt programate pe 19, respectiv 26 august. CFR Cluj va juca returul pe teren propriu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2672 secunde