Loredana Toma ratează Campionatele Mondiale de Haltere de la Riad

147
Loredana Toma ratează Campionatele Mondiale de Haltere de la Riad - haltere-sportiva-1693836121.jpg
Cea mai valoroasă halterofilă a României, Loredana Toma, ratează participarea la Campionatele Mondiale de la Riad (4-17 septembrie), ea fiind în imposibilitatea de a-şi apăra titlul cucerit anul trecut la Bogota din cauza unei accidentări la spate, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure.

Fiind competiţie obligatorie pentru calificarea la Jocurile Olimpice, sportiva legitimată la CS Rapid face parte din lotul României, dar nu va concura la Riad.

„Nu vrem să tratăm neparticiparea Loredanei ca o mare problemă, mai degrabă ca pe o măsură de prevenţie, de menajare. După Campionatele Europene, Loredana a acuzat o serie de probleme medicale, o accidentare la spate. Ea a făcut o recuperare, dar aceasta a fost destul de anevoioasă şi ne-a adus în situaţia de faţă. Absenţa ei este o pierdere din punct de vedere al rezultatului pe care ea ar fi putut să-l obţină la Riad, dar nu este o pierdere din punct de vedere al calificării olimpice, ceea ce este până la urmă obiectivul suprem al federaţiei şi al ei”, a spus Pădure.

„Accidentarea nu este o noutate absolută pentru ea, pentru că a mai avut probleme la spate în aceeaşi zonă şi în trecut. Din păcate, la Erevan (n.r. - la CE de la Erevan) situaţia s-a agravat şi din cauza recuperării procesul de pregătire pentru aceste Mondiale nu a mai putut fi unul optim, care să se ridice la înălţimea unui concurs de acest nivel. Nu am dorit să rişte nimic, lucrurile sunt deja spre bine, însă ea a început antrenamentele la intensitatea dorită mult prea târziu pentru a putea concura acum”, a explicat el.

Dubla campioană mondială va efectua cântarul oficial la ediţia de la Riad pentru a-şi valida participarea şi a rămâne astfel eligibilă în cursa calificării pentru JO de la Paris.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.262 secunde