Mircea Lucescu, încurajări pentru selecţionerul Edi Iordănescu

228
1 min citire
Mircea Lucescu, încurajări pentru selecţionerul Edi Iordănescu - lucescu-1672329592.jpg
Reputatul tehnician român Mircea Lucescu (77 de ani) îi dă dreptate selecționerului Edi Iordănescu (44 de ani), cel care face apel la unitate și devotament la nivel de echipă națională, de fiecare dată când prinde momentul.
Cei doi antrenori consideră că doar așa naționala României poate crește și poate ajunge la nivelul din trecut, când se număra printre forțele fotbalului mondial.
„Lui Edi nu îi dau vreun sfat. Toată opinia publică e la fel, judecăm de la un singur obiectiv, calificarea. Nu se mai poate discuta acum de promovări de jucători, de nimic. Acum are și el un an de când e la națională, cunoaște jucătorii, a văzut Cupa Mondială, știe dorința de reușită, asta trebuie să fie. El a văzut foarte bine că starea fizică, starea aceasta de angajament pentru culorile țării lor trebuie să te ducă mai departe. Nu trebuie să pornească la drum decât cu un singur gând, calificarea, fără alte alibiuri. Are dreptate Edi: cine vine la națională trebuie să vină cu dorință și nu numai cu dorință, ci cu obligativitate. Sunt ani de când nu ne-am mai calificat, avem nevoie. 
Obligatoriu trebuie câștigate aceste jocuri, cele cu echipele mici, pentru că acestea dau entuziasm. Iar aceste echipe mici își doresc rezultate bune. Avem jucători talentați, dar depinde de modul în care vor fi organizate aceste preliminarii, totul, de la suporteri, presă, FRF, de la antrenori, jucători, toți împreună trebuie să reușim aceste rezultate”, a declarat Mircea Lucescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0619 secunde