Oina, jucată de specialişti în tehnologie din SUA, Irlanda şi Germania

163
Oina, jucată de specialişti în tehnologie din SUA, Irlanda şi Germania - 1-1663746686.jpg

Articole de la același autor

Oina a fost unul dintre elementele de relaxare pentru participanţii la convenţia firmei Microchip, care a avut loc la Constanţa. Astfel, cu sprijinul campionilor de la ACS Frontiera Tomis Constanţa, pe plaja din staţiunea Mamaia, invitaţi din România, Irlanda, Germania, India şi Statele Unite ale Americii au avut ocazia să se familiarizeze cu sportul nostru naţional.

„Activitatea a constat în diferite workshop-uri (pentru pasarea mingii, lovirea mingii cu bastonul), meciuri demonstrative, în final având loc şi o competiţie de lovitură a mingii cu bastonul la care s-au acordat drept premii mingi şi bastoane.

Felicităm conducerea Microchip pentru această iniţiativă şi mulţumim Frontiera Tomis Constanţa pentru participarea la această activitate!”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre.

XXX

Echipa ACS Surdila-Greci a câştigat Cupa Satelor la oină-seniori, competiţie organizată de Federaţia Română de Oină, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Surdila-Greci, Asociația Judeţeană de Oină Brăila şi ACS Victoria Surdila-Greci, şi găzduită de stadionul „Comunal” din Surdila-Greci. Pe locul secund s-a clasat CS Energia Râmnicelu, în timp ce CS Biruinţa Gherăeşti a prins ultima poziţie a podiumului.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3197 secunde