Olimpism / Loturile olimpice de sanie și bob ale României au ajuns cu bine la Yanqing. Pârtia, luată la pas

116
Olimpism / Loturile olimpice de sanie și bob ale României au ajuns cu bine la Yanqing. Pârtia, luată la pas - 1-1643713829.jpg

Articole de la același autor

Componenţii loturilor olimpice de sanie și bob ai României au ajuns cu bine în China, la Yanqing, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă 2022. Obosiți, dar fericiți că au scăpat de un drum lung și au trecut testul Covid-19. Emoții au fost pentru că doi sportivi ai altei națiuni care au fost în același avion și au făcut deplasarea de la Beijing la Yanqing în același autocar cu tricolorii au fost depistați pozitivi și izolați, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Întâmpinați de şeful de misiune Florin Mișcă, profesorul constănţean Paul Neagu, pilotul Andreea Grecu, împingătoarea Katharina Wick şi ceilalţi sportivi români și-au luat în primire bagajele și camerele din satul olimpic și au trecut pe la masă înainte să se odihnească. Apoi, începe vizionarea pârtiei la sanie și bob.

Luni, 31 ianuarie, cei patru sănieri ai echipei României - Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Marian Gîtlan, Darius Șerban și antrenorii Teodor Radu și Ioan Apostol - au luat la pas celebra pistă de pe Muntele Xiaohaituo. Cu 1.975 metri lungime, cu cel mai înalt punct la 1.017 metri deasupra nivelului mării și cel mai jos punct la 896 de metri, pista are 16 curbe, dintre care una este spirală de 360 de grade. Viteza maximă de alunecare va depăși 130 km/h, iar accelerația maximă poate fi de 4,5 ori mai mare decât accelerația gravitațională.

Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1249 secunde