Performanţă importantă obţinută de cadetele voleibaliste de la CSM Constanţa

20781
Performanţă importantă obţinută de cadetele voleibaliste de la CSM Constanţa - fond-voleii-1683554127.jpg

Articole de la același autor

Cadetele voleibaliste de la CSM Constanța încheie acest sezon în Top 4 echipe din România iar Alexia Ruci a fost desemnată cea mai bună trăgătoare din România la nivel de cadete.

Fetele antrenate de Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu au făcut un turneu remarcabil având de înfruntat adversari de calibru, cele mai bune echipe din România. Fetele s-au impus cu CSV Craiova și CSȘ2 2 CAN Power București și au cedat cu Dinamo București, CSȘ Bega Timișoara și CSM București.

Pentru fete a fost al doilea an consecutiv încheiat cu un Turneu Final, după ce, la Speranțe, anul trecut, au obținut medalia de bronz la Turneul Final organizat la Târgoviște.

Lotul cadetelor a fost format din: Alexia Ruci, Nicole Toma, Ana Ciocan, Aexandra Sarău, Andreea Iftimiciuc, Amira Mostoc, Daria Banu, Daria Anghelescu, Irina Stan, Alexandra Radu, Rebecca Berescu, Eliza Iordache, Cătălina Negrea, Raisa Enescu, Selena Munteanu, antrenori Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu.

O parte dintre fete nu vor avea pauză și se vor alătura senioarelor care vor ataca promovarea în Divizia A1, la Turneul Final organizat la Brașov în perioada imediat următoare. Odată cu această performanţă voleiul feminin constănţean demonstrează că are viitor.

Cadetele care au reuşit să se claseze între primele 4 echipe ale României au un drum lung înainte şi pot ajunge pe culmile succesului.

Totodată este şi meritul antrenoarelor care sunt zilnic alături de aceste fete şi le ghidează atât în teren, dar de multe ori şi în viaţa de zi cu zi.

Echipa masculină a încheiat sezonul pe locul 8

În paralel, voleibaliştii seniori de la CSM Constanța încheie pe locul 8 primul lor sezon în Divizia A1. Echipa antrenată de Răzvan Parpală a cedat și în meciul 2 al confruntării cu Știința Explorări Baia Mare pentru locul 7, disputat duminică seară la Sala Sporturilor, scor 1-3 (21-25, 25-21, 12-25, 22-25).

Au evoluat pentru formaţia de la malul mării: Vidoni 15 puncte (21 preluări, 67% pozitive, 38% excelente), St Jean 13p, Druță 12p, Nejic 6p, Asmarandei 5p, Arquez 4p, Frîncu 3p, Grigore 2p, Gavriz libero (28 preluări, 43% pozitive, 32% excelente), Ghimeș, Cămui libero. Din lot au mai făcut parte Muscină, Pavel și Manole.

În primul sezon după promovare, CSM Constanța a avut un parcurs remarcabil șí s-a calificat în play-off-ul Diviziei A1.

Chiar dacă nu au reuşit să se claseze mai sus, voleibaliştii din Constanţa sunt mulţumiţi cu ceea ce au realizat, iar gândul lor se îndreaptă acum către o vacanţă binemeritată, iar apoi spre sezonul următor din Liga Naţională de Volei masculin.

A fost un prim sezon în care aceştia au căpătat experienţă şi cu siguranţă în stagiunea următoare vor pune mai multe probleme adversarilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7563 secunde