Performanţe bune pentru CSM Constanţa la triatlon şi la box
112
Articole de la același autor
Clubul Sportiv Ovidiu se pregăteşte pentru Campionatul Naţional de Karate de la Constanţa
26 Aprilie 2024
Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar la handbal, disputată la Cumpăna, şi-a desemnat câştigătorii
14 Mai 2024
Clubul Sportiv Municipal Constanţa continuă să obţină performanţe la nivel înalt. Constănţenii au cucerit o medalie de aur la Cupa Europeană de Triatlon Juniori de la Izvorani pentru Team I România. Raul Petre, Amalia Singuran și Carol Popa au evoluat în primele trei schimburi. Raluca Vîlcu a completat echipa noastră, care s-a impus într-o oră 14 minute și 43 de sutimi, devansând marea favorită, puternica echipă a Italiei, cronometrată în 1.15.11. Team I Portugalia (1.16.20) a completat podiumul. Și asta nu a fost tot!
Carol Popa a obținut medalia de argint în concursul masculin. Liderul la zi în clasamentul Europe Triathlon la juniori, sportivul legitimat la CSM Constanța a făcut una dintre cele mai bune curse din acest an. Carol a fost cel mai rapid la înot și la alergare, dar a pierdut secunde importante la bicicletă, unde a avut ghinionul să facă pană, fiind obligat să ruleze mai mult de trei kilometri în acest fel!
Victoria i-a revenit bulgarului Aleksandar Bozhilov, iar italianul Sebastiano Margari a completat podiumul. O cursă foarte bună a făcut și Raul Petre, care a încheiat pe locul 4, după ce a ieșit al doilea din apă, după Carol, și a încercat să-și ajute coechipierul. Amalia Singuran a fost cea mai rapidă româncă din concurs, reușind un loc 7 promițător, în condițiile unei concurențe extraordinare, cu 33 de sportive de top la start. Ioana Badea a încheiat pe locul 25.
La băieți, au mai concurat juniorii 2 Paul Galoiu, clasat pe locul 25, și Gabriel Mihăilescu, pe locul 28. Antrenori au fost Cristi Doicescu și Gabriel Constantinescu.
Totodată, în această săptămână, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș
s-au desfășurat întrecerile tradiționalului turneu internațional de box „Centura de Aur” la care au participat boxeri valoroși din peste 20 de țări, 16 dintre ei fiind calificați la Jocurile Olimpice de la Paris.
Duminică, în finala categoriei 51 kg. Erson Huseim de la CSM Constanța l-a întâlnit pe Clepson dos Santos din Irlanda.
Aflat la prima competiție majoră din carieră, pugilistul nostru a avut o evoluție curajoasă, dar experiența superioară a adversarului a fost decisivă, dos Santos câștigând la puncte cu 5-0.
Erson Huseim și-a adjudecat medalia de argint, însă a lăsat o bună impresie tuturor specialiștilor, anunțându-se un boxer de mare perspectivă.
În semifinalele categoriei 75 kg. Alexandru Buleu de la CSM Constanța a fost învins la puncte (0-5) de Sotomi Holley Orlando din Țara Galilor, după un meci pe care l-a început bine, dar pe parcurs experiența adversarului și-a spus cuvântul. Un turneu important pentru Alexandru Buleu, care trebuie să se mulțumească la această ediție cu medalia de bronz.
Boxerii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorii Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 15 Iunie 2024
Joi, 13 Iunie 2024
Duminică, 09 Iunie 2024
Sâmbătă, 08 Iunie 2024
Marţi, 04 Iunie 2024
Marţi, 04 Iunie 2024
Duminică, 02 Iunie 2024
Vineri, 31 Mai 2024
Joi, 30 Mai 2024