Peste 100 de luptători, la Memorialul Internațional "Ioan Dima"

292
Peste 100 de luptători, la Memorialul Internațional

Articole de la același autor

Sâmbătă, 18 iunie, pe plaja Perla Venusului din stațiunea Venus, va avea loc a V-a ediție a Turneului Internațional "Ioan Dima" la lupte pe plajă, competiție organizată de Clubul Sportiv Mangalia, în colaborare cu Asociația Județeană de Lupte Constanța și Primăria Municipiului Mangalia. 


Scopul principal al acestei competiții este acela de a populariza stilul de lupte pe plajă, de perfecționare al tehnicilor tinerilor luptători în vederea pregătirii lor pentru campionatele europene și mondiale, în același timp întărirea relațiilor de prietenie între sportivii din județ și cei din orașele României, dar și din străintătate. Se fac multe demersuri și acțiuni care să ajute la integrarea luptelor pe plajă printre sporturile olimpice. 


Vineri, de la ora 18, va avea loc ședința tehnică a concursului, unde se vor stabili "țintarul" și ultimele amănunte, iar sâmbătă, la ora 9, se va da startul propriu-zis al concursului, urmând ca festivitatea de premiere să aibă loc la ora 20.30. Duelurile vor avea loc în funcție de categorile de vârstă și greutatea participanților: la masculin, copii 2001-2002 (50, 55 și 60 kg), copii 2003-2005 (25, 32, 38, 42 și 47 kg), copii 2006-2008 (22, 29, 32, 40, 45 și 60 kg), cadeți 1999-2000 (50, 65, 76 și 85+ kg), iar la feminin, copii 2001-2002 (45 și 60 kg), copii 2003-2005 (35, 40 și 50 kg), copii 2006-2008 (24 kg) și cadeți (50 kg). 


Turneul se va desfășura conform regulamentului de arbitraj al luptelor pe plajă: nu este permisă lupta la sol pentru a nu intra nisip în ochii adversarilor, se vor acorda doar un punct și două puncte, la 4-0 partida se încheie. Mai concret, luptele vor fi mai scurte, dar mult mai antrenante. Orice punct cântărește enorm în economia luptei. 


"Este un eveniment foarte important pentru mine și pentru întreaga comunitate a luptelor constănțene. Memorialul poartă numele tatălui meu, în semn de recunoștință pentru cât de mult a prețuit acest sport minunat. Am ajuns la ediția a V-a, avem un istoric și așteptăm peste 100 de sportivi din întreaga țară, dar și din Bulgaria, Ucraina, Moldova sau Turcia. Din județul Constanța, și-au anunțat prezența LPS «Nicolae Rotaru», CSS Medgidia, CSS Mangalia, dar oricine este binevenit alături de noi. Este foarte important ca în aceste vremuri dificile pentru tineri să le oferim o alternativă. Este bine știut faptul că sportul te poate forma ca om. Îți oferă un caracter și niște principii sănătoase. Vrem să creăm și o punte de legătură între România și celelalte țări, pentru a ne putea atinge scopul, ca până în 2024 sau 2028 să ajungem sport olimpic. De exemplu, vor veni de la Dobrich (Bulgaria) foarte mulți sportivi pregătiți de fostul medaliat olimpic la JO de la Moscova 1980, Peter Petrov. Aceștia ne găzduiesc de câte ori au câte un concurs în Bulgaria și s-a legat o strânsă prietenie între cele două orașe. Sperăm ca și vremea să țină cu noi", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Clubului Sportiv Mangalia, Dragoș Dima. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5424 secunde