Platini acuză FIFA că îi blochează revenirea în lumea fotbalului

148
Platini acuză FIFA că îi blochează revenirea în lumea fotbalului - platini-1576669803.jpg

Articole recomandate

Francezul Michel Platini, fostul președinte al UEFA, îl acuză pe actualul conducător al FIFA, Gianni Infantino, că "a făcut tot posibilul"' pentru a-i bloca întoarcerea în lumea fotbalului, deși suspendarea sa a expirat, iar justiția elvețiană l-a exonerat de acuzațiile care i-au fost aduse, informează EFE, citată de Agerpres.

Într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Le Figaro, Platini a explicat astfel solicitarea înaintată recent de FIFA, care îi cere francezului să returneze suma de 2 milioane de franci elvețieni pe care i-a vărsat-o Sepp Blatter și care a provocat suspendarea sa din toate activitățile legate de fotbal. "FIFA îmi datora bani și mi i-a dat. Cinci ani mai târziu, atunci când am candidat la președinția FIFA, pentru că 150 de asociații mi-au cerut acest lucru, Federația internațională m-a pedepsit pentru că mi-a dat banii respectivi. Nu pot să înțeleg", a declarat Platini.

Fostul președinte al UEFA a fost condamnat pentru încasarea sumei respective, care, susține francezul, i-a fost promisă de Blatter cu ocazia colaborării pe care avut-o cu acesta la începutul mandatului său, dar a cărei plată a fost făcută chiar înainte de realegerea elvețianului în funcția de conducător al FIFA.

"Americanii, rușii, francezii s-au uitat cu toții la conturile mele. Nu am luat nimic. Sunt incoruptibil. Nu sunt îngrijorat", a mai spus Platini.

Fostul căpitan al reprezentativei Franței a declarat că FIFA dorește acum această sumă pentru a-l împiedica să revină în lumea fotbalului și îl acuză pentru asta pe Gianni Infantino, fosta sa "mână dreaptă" de la UEFA. "Chiar dacă nu a fost el cel care a provocat condamnarea mea, Infantino, cu subordonații săi, cu TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) și cu juriștii săi au făcut tot posibilul pentru ca eu să nu revin în fotbal", a explicat francezul.

Platini a mai spus că cei patru ani pe care i-a petrecut departe de lumea fotbalului și este hotărât să îi atace în justiție pe cei care au provocat suspendarea sa, "într-un contraatac precum cel al lui Juve din anii '70".

Chiar dacă susține că nu este vorba de o "revanșă", Platini spune că nu poate lăsa ''puterea acestor brute care o folosesc doar pentru ele", însă nu a confirmat dacă intenționează să revină în instanțele conducătoare ale fotbalului. "Nu renunț la nimic. Dacă mai cred că poate fi bine pentru fotbal și că pot fi util, mă voi implica total. Și va fi pentru ultima oară. În caz contrar, voi rămâne acasă și îmi voi vedea de pensia mea", a mai spus fostul președinte al UEFA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.404 secunde