Decizie a Ministerului Sportului

Pondere obligatorie de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale

214
Pondere obligatorie de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale - 1-1657191141.jpg

Articole de la același autor

Începând cu sezonul 2022-2023, va fi impusă obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă, a anunţat, joi, 7 iulie, Ministerul Sportului.

„Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă.

Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sportului.

„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis ordinul de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale. Minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români! Federaţiile sportive naţionale au obligaţia să respecte prevederile acestui ordin de ministru. Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă”, a precizat ministrul Eduard Novak.

Foto: Facebook / Ministerul Sportului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1365 secunde