Primul start al Cupei Mării Negre la ciclism se va da la Medgidia

226
Primul start al Cupei Mării Negre la ciclism se va da la Medgidia - 1-1648634372.jpg

Articole de la același autor

Medgidia deschide, în data de 16 aprilie, prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism, competiţie ajunsă, anul acesta, la ediţia cu numărul 17. Concursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani şi promite că va fi un eveniment de succes.

Înscrierile se pot face online sau chiar în ziua desfăşurării evenimentului.

„În ediţia din acest an, noutatea constă în faptul că se vor întocmi clasamente separate atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti. Cronometrajul se va face cu sisteme electronice cu cip, iar traseul va fi închis circulaţiei rutiere”, au transmis organizatorii evenimentului.

Iată programul etapei întâi, de la Medgidia: sâmbătă, 16 aprilie: ora 9.00 - înscrieri, predarea numerelor. Startul se ia în funcţie de categoria de vârstă: ora 10.00: start categoria D2 - 5-6 ani - 1,4 km (un tur); ora 10.30: start categoria D1 - 7-8 ani - 4,2 km (trei tururi); ora 11.20: start categoria C - 9-10 ani - 7 km (cinci tururi); ora 13.10: start categoria B - 11-12 ani - 11,2 km (opt tururi); ora 14.00: start categoria A - 13-14 ani - 21 km (15 tururi); ora 15.30: festivitate de premiere.

Cupa Mării Negre la ciclism este organizată de către Clubul Judeţean de Ciclism Constanţa şi Tomis Bike Constanţa.

Foto: Facebook / Club Judeţean de Ciclism Bilal Constanţa / Tomis Bike Constanţa / Leu Paul Mihail

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.436 secunde