Profesorul Traian Petcu, exemplu de voință în Crosul Fulga

501
< 1 min citire
Atletul veteran constănțean Traian Petcu a oferit un exemplu de voință și dăruire în Crosul comunei Fulga, concurs ajuns la ediția cu numărul opt, desfășurat, zilele trecute, în organizarea Federației Române de Atletism, Asociației Sportive Fulga și a administrației locale.
În apropierea liniei de sosire, profesorul Petcu (87 de ani) a fost împins de un alt concurent, mult mai tânăr, dar corigent la capitolul fair-play, a căzut, s-a lovit serios la față, însă a avut tăria de a se ridica, de a continua cursa și de a trece de finish în aplauzele publicului.
"Îmi pare rău de acest incident, petrecut în ultima parte a traseului de 4 kilometri. Altfel, competiția a fost una bine organizată. Am fost invitat și prezentat celorlalți participanți drept un model de longevitate în atletism, iar la final, am primit o diplomă specială, o medalie și un tricou cu emblema crosului", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Traian Petcu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0313 secunde