Radu Drăguşin a debutat pe „Teatrul Viselor”

164
Radu Drăguşin a debutat pe „Teatrul Viselor” - dragusin-debut-1705315845.jpg

Articole de la același autor

Fundaşul român Radu Drăguşin a debutat în campionatul de fotbal al Angliei, cu ocazia meciului disputat de noua sa echipă, Tottenham Hotspur, pe stadionul Old Trafford, în compania formaţiei Manchester United şi încheiat la egalitate, 2-2, duminică seara, în cadrul etapei a 21-a din Premier League.

United a condus de două ori pe „Teatrul Viselor”, cum este supranumit legendarul stadion din Manchester, prin golurile marcate de Rasmus Hojlund (3) şi Marcus Rashford (40), însă Tottenham a revenit şi a egalat de fiecare dată, prin Richarlison (19) şi Rodrigo Bentancur (46).

Drăguşin (21 ani), purtătorul tricoului cu numărul 6 la Spurs, a început meciul pe banca de rezerve, fiind introdus în joc de antrenorul Ante Postecoglou în minutul 85, în locul lui Oliver Skipp.

Internaţionalul român s-a transferat săptămâna trecută la Tottenham de la echipa italiană Genoa, în schimbul sumei de aproximativ 30 de milioane de euro. El a semnat un contract valabil până în 2030 cu clubul englez.

Tottenham se află pe locul 5 în clasament, la egalitate de puncte (40) cu Arsenal Londra, ocupanta poziţiei a patra, ultima care asigură calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, în timp ce Manchester United se află pe locul 7, cu 32 de puncte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4574 secunde