Radu Voina rămâne selecționerul naționalei de handbal feminin a României

520
Antrenorul Radu Voina va rămâne în funcția de selecționer al naționalei feminine a României, au declarat, ieri, mai mulți membri prezenți la ședința Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal.
"Nici nu s-a pus problema înlocuirii lui Radu Voina, el rămâne selecționer", a afirmat unul dintre membrii CA.
Consiliul de Administrație al FRH s-a reunit, ieri, pentru a analiza situația naționalei feminine a României după participarea la CM din China, unde tricolorele au obținut locul opt, deși erau printre favoritele la titlul mondial.
Comisia Tehnică a stabilit, luni, să propună Consiliului de Administrație al FRH ca Radu Voina să rămână în funcția de selecționer al naționalei feminine de handbal a României, în timp ce un membru l-a propus pe Gheorghe Tadici pentru banca tehnică a primei reprezentative.
Radu Voina a prezentat la Comisia Tehnică raportul său legat de activitatea echipei naționale pe anul 2009. Voina a fost numit selecționer în septembrie 2008, el înlocuindu-l pe Gheorghe Tadici. Până acum, cu Voina pe banca tehnică, naționala feminină a ocupat locul cinci la Campionatul European din Macedonia și locul opt la Campionatul Mondial din China. De asemenea, cu el pe bancă, naționala feminină a câștigat Cupa Mondială din Danemarca, o competiție amicală la care participă cele mai bune selecționate ale handbalului feminin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6474 secunde