Răzvan Cuc: "Nimeni nu mi-a cerut demisia!"

103
Răzvan Cuc:

Articole recomandate

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Spitalul Floreasca, unde i-a fost pusă o mână în ghips în urma accidentului suferit luni dimineață, că nimeni nu i-a cerut demisia, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, și că așteaptă deciziile Comitetului Executiv Național al PSD, la care însă nu poate participa, fiind internat.

"Eu n-am văzut până azi să spună cineva că-mi vrea demisia. Dacă se va întâmpla la CExN, asta este, ne supunem CExN. Eu niciodată nu mă voi bloca și nu mă voi crampona de o funcție, important e ce faci cât ești în acea funcție. (...) Probabil doamna prim-ministru va prezenta o evaluare a ministerelor, așa cum a și spus. Săptămâna trecută, fiecare minister, inclusiv eu, am fost și am predat tot programul de guvernare - ce s-a implementat, ce e în curs de implementare, ce restanțe avem și rămâne să vedem decizia CExN, care e statutară, și de asemenea decizia doamnei prim-ministru. Eu nu am făcut decât să-mi duc toate proiectele la bun sfârșit și să le lansez pe cele care nu erau lansate", a afirmat ministrul.

Întrebat cum comentează demisia ministrului de Interne, Cuc a apreciat că aceasta este o decizie care îi aparține.

"Îmi pare rău, nu știu, eram la spital. A fost decizia dânsei să facă acest gest, n-a forțat-o nimeni. (...) Dacă dânsa și-a dat demisia, așa a crezut de cuviință să facă. Eu nu pot să spun că a existat vreo presiune vizavi de activitatea mea", a susținut el.

Legat de accident, ministrul Răzvan Cuc a precizat că are o mână fracturată, iar medicii au decis să-i pună ghips.

"Primul diagnostic a fost o fractură la o mână. Echipa medicală, căreia îi mulțumesc pentru profesionalism, mi-a sugerat să-mi pun acest ghips trei săptămâni, dar aceasta nu mă împiedică ca zilele următoare, miercuri, să mă duc pe șantier în inspecție, pentru că activitatea trebuie să continue. A fost un eveniment nefericit", a adăugat el.

El a arătat că a discutat cu cei doi șoferi implicați în accident, starea lor fiind una bună, "perfect sănătoși".

"În continuare, doctorii m-au rugat să stau până undeva pe la 17,00 - 18,00 la spital, mi-au făcut mai multe investigații și un computer tomograf la spate. Vom vedea care este rezultatul final. Purtam centura de siguranță. Eu m-am urcat în mașină, trebuia să ajung la o întâlnire, nu mă grăbeam. Eu pe șoferul meu, Eugen, îl cunosc de 8 ani, nu a avut niciodată accident, conduce cu foarte multă grijă. În momentul în care s-a produs impactul, citeam niște documente. (...) Din păcate, n-am mai ajuns, a trebuit să stau la spital", a explicat Răzvan Cuc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4409 secunde