RCJ Constanța joacă în deplasare la Baia Mare

139
< 1 min citire
RCJ Constanța joacă în deplasare la Baia Mare - rugbyfarul-1374074574.jpg
Rugbiștii de la RCJ Constanța se pregătesc să susțină o nouă partidă în SuperLiga Națională. Elevii lui Mircea Paraschiv vor juca, mâine, în deplasare, pe terenul celor de la Știința Baia Mare, de la ora 10.00 (în direct pe rugbytv.ro), într-un meci contând pentru etapa a XII-a.
Ambele echipe au pierdut în etapa precedentă într-un mod asemănător și la aceeași diferență de puncte, dar având șansa de a salva partidele pe final.
Constănțenii au pierdut cu 16-18 împotriva campioanei en-titre, RCM UV Timișoara, în timp ce Știința a cedat în fața liderului din clasament, Steaua București, cu 13-15.
Programul celorlalte partide din etapa a XII-a: Timișoara - CSM București (vineri, ora 10.00, în direct pe rugbytv.ro), U. Cluj - Dinamo (sâmbătă, ora 10.00, în direct pe TVR 2). Steaua va sta datorită numărului impar de echipe din campionat.
Clasamentul SuperLigii: 1. Steaua 36 p, 2. Timișoara 34 p, 3. Baia Mare 32 p, 4. RCJ Constanța 26 p, 5. CSM București 12 p, 6. Dinamo 9 p, 7. U Cluj 6 p. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0408 secunde