Reacții după bătălia din Kazahstan. "Bine că am ieșit sănătos de pe teren!"

192
Reacții după bătălia din Kazahstan.

Articole de la același autor

Naționala de fotbal a Românie a remizat, marți seară, scor 0-0 (0-0), cu Kazahstan, într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2018. 


Jocul a fost unul de mare luptă, cu zeci de faulturi la limita regulamentului provocate de gazde, încurajate de lipsa de reacție a arbitrului portughez Manuel de Sousa, care a arătat doar două cartonașe galbene, deși Dragoș Grigore a primit un cot în figură ce i-a provocat o fractură de piramidă nazală, Cristian Săpunaru s-a ales cu șase dinți sparți, iar Alexandru Chipciu a suferit o ruptură musculară. 


Printre tricolori, s-au numărat și doi jucători ai Viitorului Constanța, Romario Benzar și Răzvan Marin. 


"Mă bucur că am ieșit sănătos de pe teren. Au intrat numai să ne lovească. Mergem înainte, vor veni și ei la noi acasă. Ieșeam excelent dacă băteam. Mă simt foarte bine și sper să o țin tot așa. E un rezultat bun, dar personal sunt supărat, pentru că puteam să câștigăm. Am avut câteva ocazii clare de gol", a declarat, după meci, mijlocașul Răzvan Marin. 


Tot marți, s-au jucat și celelalte partide ale grupei. Muntenegru a reușit o victorie surprinzătoare în Danemarca, scor 1-0 (1-0), iar Polonia a învins, acasă, Armenia, scor 2-1 (1-0), golul victoriei fiind marcat în min. 90+5, de ve-deta Bayern-ului Munchen, Robert Lewandovski. 


După primele trei partide ale Grupei E, naționala României se află pe poziția a treia a clasamentului, cu 5 puncte, fiind devansată de Muntenegru și Polo-nia, fiecare cu câte 7 puncte. 


Următorul meci al tricolorilor va fi pe 11 noiembrie, pe Național Arena, împotriva Poloniei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.463 secunde