CS Cleopatra - CSS Bârlad, în Divizia Națională de rugby juniori U19

Reîncepe urcușul către locul întâi

1291
Etapa a opta a Diviziei Naționale de rugby juniori sub 19 ani programează, sâmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul din "Badea Cârțan", un meci cât se poate de interesant: CS Cleopatra - CSS Bârlad, în care obiectivul gazdelor este limpede: victorie cu tot cu bonus.
"Am pierdut deja două partide, la Baia Mare și la Suceava, sper ca echipa
să-și revină cât mai repede, să depășească momentul dificil și să obțină maximum posibil din duelul cu Bârladul. Am ajuns pe locul trei, dar, până la sfârșitul turului sezonului regulat, ne dorim să urcăm pe prima poziție", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Până în decembrie, când se intră în vacanță, echipa constănțeană, antrenată de Marian Udroiu și Marian Nache, va mai susține trei jocuri, cu RC Pantelimon, la București, cu LPS Focșani, acasă, și cu CS Gens Cluj, acesta din urmă tot în Capitală.
"Federația ne-a propus, iar noi am fost de acord, să jucăm meciul cu Gens Cluj pe terenul secund Arcul de Triumf, în deschiderea amicalului România - Ins. Fiji, programat pe arena principală, în data de 28 noiembrie. Astfel, toți jucătorii vor rămâne să-i încurajeze pe stejari", a explicat președintele Chirondojan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 09 Octombrie 2009
Stire din Sport : Luați punctele, luați și bonusul!
Pagina a fost generata in 0.371 secunde