Rezultate satisfăcătoare pentru atleţii constănţeni. „Acest an pandemic ne-a tras în jos”

608
Rezultate satisfăcătoare pentru atleţii constănţeni. „Acest an pandemic ne-a tras în jos” - fondlarion-1628274271.jpg
Atleţii constănţeni au obţinut de-a lungul timpului rezultate foarte bune la concursurile la care au participat. Anul acesta pandemic i-a făcut pe sportivi să nu se poată pregăti la capacitate maximă, astfel că şi rezultatele au întârziat să apară. Profesorul Alin Larion ne-a explicat că elevii săi au muncit din greu şi per total este mulţumit de evoluţia lor, chiar dacă aceştia nu au obţinut prea multe clasări pe podium.

Alin Larion a analizat evoluţia atleţilor pe care îi antrenează şi a găsit atât părţi bune, cât şi părţi mai puţin satisfăcătoare.

„Atleţii mei au avut rezultate bune în acest an. Puteau să fie şi mai bine. Întotdeauna la evaluare găsesc şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune. Întotdeauna eşecurile te împing înainte. Dacă trăieşti doar din victorii, la un moment dat totul devine ca într-o căsnicie, plictisitor. Din eşecuri învăţăm şi mergem mai departe. Eu spun că putem face treabă mai bună în anii care vin. Mi-aş fi dorit ca în acest an Cristian Radu, care este junior, să se califice la Europene sau la Mondiale. Din păcate, au fost nişte probleme de tehnică. Nu au fost probleme de sănătate pentru el, ceea ce este foarte bine. A ieşit campion naţional în acest an, a mers şi la Balcaniadă, dar mi-aş fi dorit ceva mai mult. Îl mai am pe Marian Petre, un atlet de mare viitor. El a venit după o operaţie de anul trecut la glezna dreaptă. Îşi doreşte foarte mult să ajungă unde a fost şi să fie chiar mai bun decât a fost. Avem un băiat foarte bun, Alexandru Toader, care participă constant la proba de 400 de metri garduri. Nu a reuşit să aibă rezultate pentru că are probleme la gleznă. Este în regulă, dar a avut dureri foarte mari. Acesta este atletismul. Nu ai ce să faci”, a declarat pentru „Cuget Liber” Alin Larion, antrenor la secţia de atletism a CS Farul Constanţa.

Chiar şi în condiţii grele din cauza pandemiei, Dragoş Silvestru de la CS Farul Constanţa s-a descurcat şi a obţinut câteva medalii.

Alin Larion este încântat de evoluţia elevului său şi speră ca acesta să meargă pe o pantă ascendentă.

„Dragoş Silvestru a fost o surpriză plăcută pentru mine în acest an. La garduri a cucerit medalii şi şi-a îmbunătăţit de mai multe ori recordul personal. A avut rezultate bune la Campionatele Naţionale, dar şi la cele Internaţionale. A prins şi ştafeta clubului la tineret şi la seniori, acolo unde de asemenea a fost medaliat. La Naţionale a făcut rezultate extrem de bune. Cea mai mare surpriză din partea sa a fost proba de săritură în lungime, acolo unde a sărit 7 metri şi 28 de centimetri, ceea ce reprezintă un rezultat foarte bun. A cucerit medalia de bronz la această probă. La probele combinate care sunt cele mai grele din atletism a cucerit medalia de argint”, a mai spus Alin Larion.

Larion le-a oferit atleţilor câteva zile de pauză, după care aceştia vor relua pregătirea pe stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanţa.

Antrenorul speră ca pe viitor să se construiască şi un stadion special pentru atletism pentru că doar aşa rezultatele vor apărea.

„S-a văzut la nivelul performanţelor că acest an pandemic în care noi am încercat să găsim diferite modalităţi de antrenament, ne-a tras în jos. Am mers pe plajă, ne-am pregătit de acasă şi eu, la nivelul cronometrului, am simţit că am scăzut. Sper ca din toamnă să începem pregătirea aşa cum o făceam întotdeauna, să participăm şi la un cantonament şi cu siguranţă că vom avea rezultate mult mai bune. Acum le-am dat câteva zile de pauză, iar apoi ne vom antrena pe stadionul Gheorghe Hagi. Sper să rămână aşa cum este sau dacă se va construi un nou stadion performant, sper să găsim înţelegere să se facă şi un stadion special pentru atletism”, a concluzionat Alin Larion.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.251 secunde