România, eșec usturător la Campionatul Mondial de Handbal Feminin

966
România, eșec usturător la Campionatul Mondial de Handbal Feminin - ca91e724550f467aaab9a65a9fb66f06-1701975084.jpg

Articole de la același autor

România a fost învinsă de Germania, scor 22-24, în primul meci al grupei principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin.


România a intrat în grupa principală de la Herning cu punctele planificate, victorii lejere cu naționalele din Chile și Serbia. Eșecul dur suferit în fața gazdelor daneze putea să zdruncine încrederea trupei pregătite de Florentin Pera, dar realitatea a fost alta.


Dacă în disputa cu Serbia „tricolorele” au impresionat prin viteza contraatacurilor și prin modul în care au fost găsite extremele, astăzi, contra Germaniei, defensiva a făcut legea.


Cea mai bună handbalistă a primei reprize a fost portărița Daciana Hosu. Le-a hipnotizat pe nemțoaice, a scos aruncări din toate unghiurile și pozițiile, inclusiv una de la 7 metri.


În ofensivă, greul a fost dus de Eliza Buceschi. Rapidista a punctat de 5 ori în prima parte. Minutul 20, imediat după time-out-ul Germaniei, a consemnat și prima acțiune cu Neagu pe parchet.


Cristina și-a asumat rolul de lider, a înscris de două ori și a luminat atacul cu 3 pase decisive.


Debutul reprizei secunde a fost un adevărat chin. România a înscris doar 3 goluri în primul sfert de oră, Florentin Pera a amânat neinspirat time-out-ul. Nici când l-a cerut n-a reușit să transmită mare lucru.
Haosul a continuat pe poziționalul „tricolor”, aruncări fără intensitate, toate din poziții forțate. Neagu n-a mai avut luciditate. Doar Hosu a rămas la nivelul unui astfel de meci. Prea puțin, notează gsp.ro


Nemțoaicele, fără să impresioneze la niciun aspect, s-au desprins pe fondul erorilor copilărești din jocul României. Bazaliu, introdusă mult prea târziu, a marcat 3 goluri consecutive în stilul consacrat. Zadarnic!


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4539 secunde