S-a anunțat unde va juca Karim Benzema! Atacantul francez va semna un contract record

266
S-a anunțat unde va juca Karim Benzema! Atacantul francez va semna un contract record - 2118251-1685885878.jpeg
Atacantul francez Karim Benzema a ajuns la un “acord official” cu clubul saudit Al Ittihad, la care urmează să evolueze în următoarele două sezoane, a anunţat duminică postul public de televiziune Al Ijbariya din Arabia Saudită, citat de agenţia EFE.


“Preşedintele clubului Al Ittihad, Anmar Al Haeli, şi vicepreşedintele Ahmad Al Kaaki au sosit în capitala Madrid pentru a semna oficial cu Benzema un contract record”, afirmă sursa citată, adăugând că golgheterul francez va sosi la Al Ittihad ca jucător liber, după despărţirea de Real Madrid.


În vârstă de 35 de ani, Karim Benzema este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria lui Real Madrid, grupare alături de care a cucerit 25 de trofee pe parcursul celor 14 sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu, inclusiv cinci Ligi ale Campionilor.


O altă vedetă care ar putea ajunge în această vară în liga saudită este argentinianul Lionel Messi, curtat de formaţia Al Hilal.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3914 secunde