Divizionara secundă Săgeata Năvodari va juca, sâmbătă, de la ora 11.00, în compania celor de la Rapid CFR Suceava, în meciul contând pentru etapa a XIII-a a Ligii a II-a. Meciul va avea loc pe stadionul "Flacăra" din Năvodari, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.În cadrul unei conferințe de presă, organizate ieri, antrenorul Săgeții, Aurel Șunda, a declarat că își dorește foarte mult ca echipa să treacă pe poziția de lider al clasamentului după această etapă.
"Sunt importante cele trei puncte, cu o victorie la două goluri, putem trece pe primul loc, mai ales că adversarele noastre Sportul Studențesc și Delta Tulcea nu vor evolua. Nu vom putea miza pe fundașii Fl. Popa, L. Rusu și Bold, toți accidentați, dar și fără ei, așteptăm o victorie care să fie aplaudată de suporterii noștri", a declarat antrenorul Aurel Șunda.
La rândul său, atacantul Marius Jianu a declarat: "Nu dorim să ratăm această oportunitate de a ajunge, sâmbătă, pe primul loc și suntem mobilizați pentru victorie. Am mai jucat în Liga I și doresc să ajung și cu Săgeata să evoluez în primul eșalon. Sâmbătă într-o partidă de verificare, am înscris trei goluri, dar am păstrat câteva și pentru meciul cu Rapid CFR Suceava".
Iată și celelalte meciuri ale etapei de sâmbătă: CS Otopeni - FC Botoșani, CF Brăila - FC Farul, CSM Unirea Slobozia - Dinamo II București, Chindia Târgoviște - ACS Buftea.
Sportul Studențesc, Delta Tulcea și Dunărea Galați stau.
Sportul este lidera clasamentului cu 21 de puncte, urmată de Tulcea, cu 20 p, și Săgeata, cu 18 p. FC Farul este pe ultimul loc, cu 6 puncte.