Scandal în Cupa României! HCM Constanța, sancționată pentru boicotarea finalei mici

315
Scandal în Cupa României! HCM Constanța, sancționată pentru boicotarea finalei mici - hcmconstanta-1428248768.jpg

Articole de la același autor

HCM Constanța era decisă să aducă și anul acesta Cupa României pe litoral. Campionii știau că nu va fi ușor, având în vedere faptul că în semifinale întâlneau pe HCM Minaur Baia Mare, gazda competiției. S-a anunțat încă de la început un meci incendiar și așa a și fost. 


Încă de când au fost confirmate delegările arbitrilor pentru meciurile de sâmbătă, din semifinale, condu-cerea clubului constănțean a atras atenția asupra faptului că arbitrii delegați pentru meciul HCM Minaur Baia Mare și HCM Constanța sunt începători, iar această partidă ar fi trebuit condusă de la centru de arbitri internaționali. 


Sâmbătă, HCM Constanța a pierdut jocul din semifinalele Cupei, scor 24-25, după ce, pe finalul meciului, a condus cu patru goluri. Astfel, campioana României a ratat calificarea în finala mare a competiției. Atât jucătorii, cât și antrenorul Zvonko Sundovski și con-ducerea clubului au acuzat vehement, la final, maniera de arbitraj, care a favorizat echipa gazdă. Imediat după încheierea partidei, conducerea clubului a luat decizia ca echipa să se retragă din com-petiție și să nu mai dispute finala mică, în semn de protest pentru arbitrajul de care a avut parte. În urma retragerii, HCM Constanța va fi amendată de către Federația Română de Handbal. 


"Conform regulamentului, amenda este de 5.000 de lei, dar poate inventează o nouă lege. Probabil eforturile financiare pe care le-a făcut Baia Mare a deschis calea către câștigarea unui trofeu. Sunt scârbit de ce se întâmplă. Mă repet, îmi scot pălăria în fața băieților mei", a decla-rat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al clubului constănțean, Nurhan Ali. 


În cealaltă semifinală a Cupei, Pandurii Târgu Jiu (locul 11 în clasamentul intern) a învins pe HC Odorhei (locul 2, la egalitate de puncte cu HCM Constanța), tot la limită, scor 24-23. Astfel, HCM Constanța ar fi trebuit să dispute, ieri, finala mică cu HC Odorhei, însă Toma și compania au ajuns, ieri, acasă. 


"Nu am mai avut putere să mă uit la meciul cu Odorhei. Am văzut foarte puțin și eram cu nervii la pământ. Am înțeles că din nou a fost scandal cu arbitrajul. Săptămâna aceasta, băieții mei se vor odihni puțin, și așa au avut un sezon greu și ne așteaptă un meci dificil cu Dinamo, care este foarte important pentru poziția în clasament și pentru play-off", a adăugat Nurhan Ali. 


Un alt aspect pe care nu l-au înțeles atât constănțenii, cât și mulți dintre iubitorii handbalului, este de ce după atâția ani în care meciurile finale din Cupa României erau organizate pe teren neutru, anul acesta, organizarea Final Four-ului a fost scoasă la licitație, iar această licitație să fie câștigată de unul dintre orașele parti-cipante în cadrul competiției? 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5478 secunde