Liga I la fotbal feminin

Selena SN Constanţa, niciun punct în actuala stagiune!

190
Selena SN Constanţa, niciun punct în actuala stagiune! - selena-1605553250.jpg

Articole de la același autor

Selena SN Constanţa este singura echipă din Liga I la fotbal feminin care nu a reuşit în actuala stagiune să acumuleze nici măcar un singur punct.

Formaţia de pe litoral a fost învinsă, scor 0-1 (0-0), şi în meciul din etapa a zecea, disputat pe teren propriu, în compania celor de la Fair-Play București. Unicul gol al întâlnirii a „căzut” pe final, în min. 74, purtând semnătura Danielei Preda.

În celelalte partide ale rundei, s-au înregistrat următoarele rezultate: Universitatea Olimpia Cluj - Carmen București 9-2, Heniu Prundu Bârgăului - Fortuna Becicherecu Mic 2-2, Vasas Femina Odorheiu Secuiesc - Universitatea Alexandria 4-1, Banat Girls - Universitatea Galați 1-2, ACS Fotbal Feminin Baia Mare - Piroș Security Arad 2-3.

În clasament, Selena SN ocupă ultimul loc, cu 0 puncte şi doar 3 goluri marcate în actuala stagiune, atacul constănţean fiind cel mai slab din ligă. Lideră este Universitatea Olimpia Cluj (27 p), urmată, în ordine, de Vasas Femina Odorheiu Secuiesc (23 p) şi Fortuna Becicherecu Mic (22 p).

Etapa viitoare, ultima din 2020, echipa constănţeană va juca, joi, 19 noiembrie, în deplasare, cu Piroș Security Arad. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6014 secunde