Simona Halep revine în arenă. „Îmi doresc mult să câştig turneul de la Stuttgart”

1055
Simona Halep revine în arenă. „Îmi doresc mult să câştig turneul de la Stuttgart” - simona2-1618935837.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, care nu a jucat pentru România în partida cu Italia, din Billie Jean King Cup, a declarat că este pregătită să înceapă sezonul de zgură la turneul de la Stuttgart, după ce a fost nevoită să abandoneze, luna trecută, la Miami, din cauza unei accidentări la umărul drept.

„Am avut o pauză mai lungă de două săptămâni şi m-am tratat la umăr. Mă simt mult mai bine. Nu am mai simţit dureri în ultimele zile în care m-am antrenat acasă şi nici aici. Sper că va fi la fel şi în timpul meciurilor, deoarece e diferit faţă de antrenamente”, a declarat Simona Halep.

Constănţeanca a câştigat toate turneele importante pe zgură din Europa, cu excepţia celui de la Stuttgart.

„Vreau foarte mult să îl câştig. Este un turneu frumos, cu condiţii bune, iar lumea e drăguţă cu mine aici. E obiectivul meu să câştig turneul. Vreau să câştig toate turneele de pe zgură dacă e posibil”, a adăugat a treia jucătoare a lumii.

Cotată cu a doua şansă la cucerirea trofeului, Simona Halep este acceptată direct în optimile de finală ale turneului de la Stuttgart, fază în care o va întâlni, miercuri, 21 aprilie, pe câştigătoarea din duelul ceh Marketa Vondrousova - Marie Bouzkova.

Cea mai bună performanţă a Simonei Halep în turneul de la Stuttgart datează din 2017, când s-a calificat în semifinale.

Sportiva din Constanţa porneşte în noua stagiune de zgură din postura de „regină” a acestei suprafeţe, potrivit unei ierarhii pe ultimii cinci ani care cuprinde cele mai importante rezultate înregistrate pe zgură.

În 2020, Simona Halep a câştigat două titluri pe zgură, la Praga şi la Roma, iar în ultimii cinci ani, şi-a mai trecut în palmares titlul la Roland Garros (2018), două trofee la Madrid (2016, 2017), dar a jucat şi o finală la Roland Garros (2017), două la Roma (2017, 2018), una la Madrid (2019), având şi un sfert de finală la Madrid (2018) şi altul la Roland Garros (2019).

XXX

Chiar dacă a pierdut confruntarea cu Italia, 1-3 în barajul pentru Grupa Mondială, echipa feminină de tenis a României se menţine pe locul opt în clasamentul competiţiei Billie Jean King Cup, dat, marţi, publicităţi.

Nicio schimbare nu s-a înregistrat în partea superioară a ierarhiei. Franţa, campioana en titre, ocupă primul loc, urmată de Australia şi de echipa Statelor Unite.

În schimb, graţie victoriei de la Cluj, Italia a reuşit un salt de cinci poziţii şi se află pe locul 17. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5986 secunde