Sorana Cîrstea, prima reacţie după ce a făcut scandal la Roma. "Acesta nu a fost niciodată turneul meu"

200
Sorana Cîrstea, prima reacţie după ce a făcut scandal la Roma.

Articole de la același autor

La două zile după ce a pierdut în fața Jelenei Ostapenko în turneul WTA 1000 de la Roma, Sorana Cîrstea a reacționat pe contul său de Instagram.

Meciul i-a creat mari tensiuni româncei, care a avut o criză de nervi în timpul partidei, însă la 24 de ore distanță lucrurile s-au mai calmat, iar sportiva a reacționat prin intermediul rețelelor de socializare.

„Să fiu sinceră, Roma n-a fost niciodată turneul meu… Pe de altă parte, n-o să mă satur niciodată să zâmbesc ca o mică turistă fericită că se află într-un oraș atât de frumos”, a transmis Cîrstea.
În cursul meciului cu Jelena Ostapenko, pierdut, 3-6, 6-3, 2-6 în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, Sorana Cîrstea și-a ieșit din fire și a țipat la arbitrul de scaun, plângându-se de condițiile în care se prezenta terenul. Românca a chemat supervizorul pentru a inspecta suprafața de joc, însă nu s-a rezolvat nimic concret pentru a remedia problema sportivei.

„Terenul este absolut de rahat! Știi, nu? Este foarte prost, pe toată suprafața. Nu înțeleg de ce ne-au pus să jucăm aici, nu se poate. Aș vrea să discut cu supervizorul la următoarea pauză”, i-a spus Sorana arbitrului de scaun.

A fost a treia înfruntare din istorie între Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko, iar românca are eșecuri pe linie împotriva jucătoarei din Letonia. Precedentele întâlniri dintre cele două au avut loc în 2017, la US Open și la Beijing, iar ambele au fost câștigate de Ostapenko cu același scor, 6-4, 6-4.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7177 secunde