Spadasina constănţeană Victoria Meleacă, medaliată cu bronz la Campionatul Naţional

18604
< 1 min citire
Spadasina constănţeană Victoria Meleacă, medaliată cu bronz la Campionatul Naţional - 1-1719738935.jpg
Desfăşurată, în week-end, la sala de scrimă „Ana Pascu” din Bucureşti, ediţia de anul acesta a Campionatelor Naţionale de scrimă pentru copii a reunit la start peste 800 de sportivi de la cluburi din toată ţara, fete şi băieţi, la sabie, spadă şi floretă.
Sportiva Victoria Meleacă, de la CSM Constanţa, unde este antrenată de Mihaela Ion, a încheiat pe podium competiţia la categoria U13 copii 1 şi a adus prima medalie naţională pentru secţia de scrimă grupării de pe litoral, înfiinţată anul trecut, cu grupe de juniori.
Victoria a reuşit să intre în „careul de aşi”, alături de trei sportive de la LPS Satu Mare. În finală, Denisa Crişan a învins-o pe Julia Kurtinecz, iar Victoria Meleacă a obţinut locul al treilea, la egalitate cu Fruzsina Tankoczi.
Printre cele 53 de spadasine participante la U13, s-au aflat alte trei fete de la CSM Constanţa: Maria Cazacencu (locul 16), Clara Cojocaru (locul 36) şi Erica Cristea (locul 48).
Tot la fete, la categoria U9 (copii 3), clubul constănţean a fost reprezentat de Otilia Pescaru şi Adela Atalay. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0421 secunde