Turneu Grand Prix Series la rugby în 7, la Moscova

"Stejarii", într-o grupă selectă, cu Irlanda și Franța

417

Articole de la același autor

Naționala de rugby în 7 a României (antrenor principal, Danie de Villiers) participă, în week-end, la prima etapă de Grand Prix Series, eșalonul de elită al rugby 7’s continental, organizată la Moscova. Este o rundă importantă, primele nouă echipe din clasament urmând să se califice la turneul preolimpic ce va avea loc la Colomiers. 


Iată și componența echipei României care participă la prima etapă de Grand Prix Series: Alexandru Mitu, Marian Ispir, Cosmin Iliuță, Dragoș Ser (toți de la CSM București), Vlăduț Zaharia (Timișoara Saracens), Alexandru Crăciun, Marian Lupu (ambii SCM Gloria Buzău), Alexandru Țigla, Adrian Apostol, Ionuț Botezatu (toți CSM Știința Baia Mare), Răzvan Berbece (CNOPT), Daniel Carpo (CS Dinamo). 


În etapa de Moscova, România se află în Grupa A, alături de Irlanda, Franța și Italia. Celelalte echipe participante sunt Germania, Portugalia, Țara Galilor, Polonia (Grupa B), Rusia, Anglia, Spania și Georgia (Grupa C). 


XXX 
La rândul său, reprezentativa feminină de rugby în 7 va participa, week-end-ul acesta, la cea de-a doua etapă a Rugby Europe Trophy, găzduită de capitala Portugaliei, Lisabona. 
"Ghindele" sunt repartizate în Grupa B, alături de Suedia, Turcia și Elveția. La turneu, mai sunt prezente naționalele Germaniei, Norvegiei, Portugaliei, Israelului (Grupa A), Cehiei, Finlandei, Ungariei și Georgiei (Grupa C). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.008 secunde