Supărare la FC Viitorul. Hagi: "Trebuie să curățăm vestiarul!"

444
Supărare la FC Viitorul. Hagi:

Articole de la același autor

FC Viitorul a fost învinsă, duminică, în deplasare, de Gaz Metan Mediaș, scor 1-2, în etapa a treia a Ligii l. 


La finalul partidei, managerul tehnic al echipei constănțene, Gheorghe Hagi, și-a acuzat jucătorii de indolență și de faptul că sunt mai mult cu gândul la transferuri. 


"În prima repriză, am fost lenți și previzibili, cu jucători foarte moi, imobili. În a doua repriză, ne-am mișcat mai bine, am fost mai dinamici, ne-am creat ocazii, a venit și golul. Fotbalul te pedepsește când îți pierzi capul și orientarea în teren. Carp a greșit la gol, plus la alte trei-patru faze, fiind greu de înțeles evoluția lui. Este trist că facem astfel de cadouri și distrugem munca celorlalți. Trebuie să curățăm vestiarul. Vom lua măsurile care se cer. Sunt mulți jucători care își doresc să plece și le voi respecta decizia. Vor rămâne doar cei care își doresc să evolueze pentru echipă", a declarat Hagi. 


A fost al patrulea meci fără victorie pentru Viitorul, după dubla de Europa League cu Gent (0-5 și 0-0) și înfrângerea din campionat cu Steaua (1-3). În acest moment, constănțenii se află pe locul 9 în clasament, cu trei puncte, după trei etape disputate. 


În etapa următoare, duminică, 14 august, Viitorul primește vizita celor de la ASA Târgu Mureș, de la ora 21.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1261 secunde