O nouă colecție de medalii pentru CS Tae Keon Hârșova

Taekwondo-show la "Dracula Open 2009"

2813
Taekwondo-show la

Articole de la același autor

CS Tae Keon este pusă pe fapte mari în acest final de an. După ce a câștigat Cupa României, gruparea sportivă din Hârșova a participat cu succes și la "Dracula Open 2009", numărându-se printre protagoniștii turneului.

Peste 200 de practicanți ai artelor marțiale, reprezentând cluburi din patru țări - Kazahstan, Grecia, Bulgaria și România -, au onorat invitația de a participa la "Dracula Open 2009", competiție internațională de Taekwondo WTF, ajunsă la ediția a VII-a, ce s-a desfășurat, zilele trecute, la Sala Polivalentă din Focșani.
Turneul a fost rezervat categoriilor cadeți, juniori și seniori, iar CS Tae Keon Hârșova a trimis în întrecere opt sportivi, toți ocupând locuri pe podium.
La juniori, titluri de campioni au fost cucerite de Iulia Chiru (-46 kg), Mihaela Micu (-49 kg) și Ion Gabriel Stamate (-45 kg), medalii de argint și-au adjudecat Marius Daniel Vână (-55 kg) și Adrian Florin Stalide (-68 kg), iar Marian Dogaru (-51 kg) a luat bronzul.
La secțiunea cadeți, Ștefania Stan (-41 kg) a urcat pe prima treaptă a podiumului, iar Teodor-Gabriel Ifrim a fost al treilea la categoria (-41 kg).
În clasamentul pe categorii, CS Tae Keon Hârșova a ocupat locul întâi la juniori, iar în topul general, gruparea dobrogeană a terminat pe poziția a treia.
"Sunt rezultate foarte bune, pentru care atât sportivii, cât și instructorul Viorel Răducan Cheval merită toate felicitările. Încheiem anul cu performanțe și sperăm să le reedităm și în 2010", a declarat președintele CS Tae Keon, Zainea Mircică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2996 secunde