Ieri, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat că Rapid București a fost retrogradată din Liga I, ca urmare a deciziei definitive luate în urma plângerii depuse de conducătorii clubului Concordia Chiajna, privitoare la ilegalitatea hotărârii luate de LPF, de a organiza un meci de baraj cu Rapid pentru menținerea în primul eșalon.
"TAS ne-a anunțat că decizia ne este favorabilă. Actele vor parveni ulterior LPF și FRF. Decizia este executorie", a declarat primarul Chiajnei, Mircea Minea.
Astfel, Concordia Chiajna va fi reprogramată pentru a juca împotriva lui FC Vaslui și Viitorul Constanța. Totodată, Concordia va juca în locul Rapidului cu Steaua, sâmbătă, de la ora 21.00, în etapa a III-a a Ligii I.
"Este o mare nedreptate, pentru că criteriul sportiv trebuie să primeze. Noi ne-am câștigat de două ori dreptul de a rămâne în Liga I. Sunt bulversat, ne pregăteam pentru meciul cu Steaua și acum a venit această veste ca o ghilotină. Deocamdată așteptăm și ceva oficial, după care vom face toate demersurile necesare să întoarcem această decizie", a declarat și președintele Rapidului, Nicolae Cristescu.
În plus, Rapidul va trebui să returneze 200.000 de euro, avans virat de LPF din drepturile de televizare, bani necesari pentru funcționarea clubului din Giulești.