Tenis: Emma Răducanu va fi antrenată de Torben Beltz, care a pregatit-o și pe Angelique Kerber

240
Tenis: Emma Răducanu va fi antrenată de Torben Beltz, care a pregatit-o și pe Angelique Kerber - raducanu-1636468922.jpg
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu va avea un nou antrenor în persoana lui Torben Beltz, cel care a pregătit-o şi pe Angelique Kerber, scrie DPA.

Răducanu, câştigătoarea de la US Open, în prezent locul 20 WTA, era în căutarea unui antrenor cu experienţă care să o pregătească pentru turneele de anul viitor, după ce se despărţise la finele lui septembrie de tehnicianul Andrew Richardson.

Sursa citată menţionează că în perioada imediat următoare, Răducanu va anunţa oficial înţelegerea cu Beltz.

Jucătoarea de 18 ani a fost eliminată în turul doi la Indian Wells şi în sferturi la Transylvania Open.

Potrivit Agerpres, Beltz, 44 de ani, este o figură importantă în circuitul mondial după colaborarea cu Angelique Kerber.

Beltz a reuşit să o ducă pe Kerber până pe locul 1 mondial şi să cucerească alături de ea două titluri de Mare Şlem: Australian Open 2016 şi US Open în acelaşi an. Beltz a lucrat în mai multe rânduri cu Kerber: 2003-2004, 2011-2013, 2015-2017 şi din 2020 până recent.

Torben Beltz a mai colaborat cu Carina Witthoft (2014) şi Donna Vekic (2017-2020).

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2045 secunde