Tenis / Mihaela Buzărnescu va disputa finala probei de dublu în turneul de la Bastad

167
Tenis / Mihaela Buzărnescu va disputa finala probei de dublu în turneul de la Bastad - 1-1657267303.jpg

Articole de la același autor

Perechea Mihaela Buzărnescu (România) / Irina Hromaceva (Rusia) s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA 125 de la Bastad (Suedia), competiţie în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 115.000 de dolari.

În semifinale, românca şi partenera sa au învins, în două seturi, scor 6-2, 6-1, cuplul Jessy Rompies (Indonezia) / Olivia Tjandramulia (Australia), după o partidă care a durat numai 61 de minute.

Graţie accesului în finală, Mihaela Buzărnescu şi Irina Hromaceva şi-au asigurat un cec de 2.500 de dolari şi 95 de puncte WTA la dublu. În ultimul act, ele le vor avea adversare pe japoneza Misaki Doi şi suedeza Rebecca Peterson.

În schimb, în proba de simplu, Mihaela Buzărnescu (34 ani, 127 WTA) a ratat calificarea în semifinale, fiind învinsă în sferturi, scor 3-6, 0-6, de bulgăroaica Viktoria Tomova (27 ani, 112 WTA).

Pentru accesul în sferturi, Mihaela Buzărnescu s-a ales cu un cec de 4.000 de dolari şi 29 de puncte WTA.

Foto: Facebook / Mihaela Buzărnescu 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.463 secunde